Construim viitorul împreună, acasă în satul Mărculești
AO "Asociația Băștinașilor din satul Mărculești" – o comunitate unită pentru dezvoltare locală.
Despre asociație
Rădăcini comune, viziune comună
AO “Asociația Băștinașilor din satul Mărculești” este o asociație de băștinași care are, în prezent, 5 membri fondatori și a fost înregistrată în anul 2023.
Inițial, a fost un grup de inițiativă locală format în anul 2020 prin încheierea unui parteneriat cu Institutul pentru Inițiative Rurale în cadrul proiectului RurAct. Ulterior, devenind membri ai Consiliului Raional de Participare Florești, am înregistrat asociația noastră cu scopul dezvoltării social-economice a localității prin implementarea proiectelor și programelor care presupun atragerea investițiilor în localitate.
Fondatorii asociației
Cine sunt fondatorii noștri?
Asociația a fost creată de un grup de cinci fondatori originari din satul Mărculești, fiecare cu o viziune comună asupra potențialului localității.
Aceștia sunt persoane cu experiență în domeniul dezvoltării comunitare, educației, administrației publice și coordonării de proiecte.
Fondatorii au inițiat această platformă din dorința de a reconecta membrii diasporei cu satul de baștină și de a crea oportunități reale pentru tineri, familii și întreaga comunitate locală.
Serviciile Noastre
Ce oferim prin activitatea noastră?
Asociația noastră se implică activ în diverse domenii pentru a sprijini comunitatea locală:
Educație și cultură
Organizăm evenimente culturale și susținem inițiative educaționale pentru toate vârstele.
Dezvoltare comunitară
Implementăm proiecte care vizează îmbunătățirea infrastructurii locale și a calității vieții.
Sprijin pentru tineri
Creăm oportunități pentru tineri, încurajând implicarea acestora în activități civice și voluntariat.
Partenerii noștri
Cu cine colaborăm?
Pe parcursul activității noastre, am dezvoltat relații durabile cu diverși parteneri care ne sprijină în misiunea noastră.
Blog / Noutăți
Din viața comunității
Descoperă cele mai recente noutăți, proiecte și povești din satul Mărculești – așa cum sunt trăite de oameni implicați, pentru oameni implicați.
- Toate Postările
- Noutați
- Proiecte
- Rapoarte
- Back
- Blog
- Noutăți
- Publicații
- Articole
- Back
- Proiecte active
- Proiecte elaborate

Noile limite de cooperare ale societății civile ce sau extins în cadrul evenimentului de rețea desfășurat cu participarea asociațiilor...

Proiectul șia propus să crească implicarea civică a tinerilor din localitățile s. Tohatin și s.Mărculești, prin consolidarea capacităților acestora de...

În urma organizării târgurilor caritabile sau unit forțele pentru a reda viață fântânii care ne aduce aminte de rădăcinile noastre!...

Sau unit forțele pentru a reda viață fântânii care ne aduce aminte de rădăcinile noastre! În urma desfășurării târgurilor de...

Proiectul ce se inplementează în colaborarecu APL s.Mărculești ,,O comunitate sănătoasă într-un mediu curat” finanțat în cadrul programului “DAR 1+3”...

De curând, locuitorii satului Mărculești s-au adunat de dragul unei idei nobile, care unește generații – Târgul caritabil „La cumpăna...

Vă așteptăm cu drag duminică, 3 august 2025, ora 15:00, în satul Mărculești, pe teritoriul Căminului Cultural, la un târg...

Continuăm cu implicarea tinerilor din s.Mărculești, or. Mărculești și satul Lunga în procesul decizional, analiza proiectelor de decizii. Precum și...

Colaborarea cu alte 10 organizații ale societății civile în Republica Moldova. Pentru a întări capacitățile organizaționale, tehnice și de comunicare...
Contribuie la dezvoltarea comunității
Fiecare contribuție contează! Susține proiectele noastre și ajută-ne să construim un viitor mai bun pentru satul Mărculești.
